frecruit21 Niciun comentariu

Unii experți estimează ca 85% din succesul financiar nu vine din abilitățile sau cunoștințele tale, ci din capacitatea de a te conecta cu alți oameni pentru a genera respect și încredere. În câteva secunde, orice persoană pe care o cunoști își formează o părere, fapt ce determină determina în mare măsură dacă îi inspiri încredere și respect.

Fie că ești în căutarea unui nou loc de muncă, realizezi o strângere de fonduri sau conduci o organizație, să faci o impresie bună e ceva foarte important.
Îți prezint mai jos câteva sfaturi pentru o impresie bună în 30 de secunde:

  1. Renunță la ideea de ”atacă sau zboară” – primele secunde ale unei întâlniri sunt ghidate de reacții instinctive. Fiecare persoană face aprecieri imediate inconștiente centrate pe ideea siguranței lor. Fii conștient de semnalele imediate și asigură-te că nu sunt percepute drept amenințătoare.
  2. Respectă limitele – fii conștient de spațiul personal și respectă limitele altora. Dacă ai dubii, urmează indiciile celeilalte persoane: în cazul în care se apleacă în față, te apleci și tu; dacă se lasă pe spate, la fel faci și tu. Și ține cont de conceptele spațiului personal care variază de la o cultură la alta.
  3. Așteptările create – în afaceri, primele impresii sunt dictate de obicei de așteptări. Ne așteptăm ca oamenii să se ridice la așteptarile pe care ni le-am creat în mintea noastră în urma reputației lor, a telefoanelor, a emailurilor sau a mesajelor. Așteptăm consistență în acea imagine, și fără ea ne putem simți un pic confuzi. Tocmai de aceea nu e timpul să îi surprindem pe ceilalți cu o altă personalitate.
  4. Fii conștient de limbajul corpului – te reprezintă cel mai bine la o primă impresie. Trebuie să arați că ai o atenție și o inima deschisă, și o expresie facială care să combine autoritatea cu abordabilitatea și contactul vizual.
  5. Fii pozitiv – limbajul creierului este format din imagini, sunete, emoții și într-o mică măsură, gusturi și mirosuri. Este mult mai greu să traduci negativitatea în imagini ”prietenoase”
  6. Păstrează-ți atitudinea – energia generală pe care o emiți este primul lucru la care oamenii răspund inconștient. Dacă pari lipsit de vlagă, fii calm. Dacă pari distras și lipsit de entuziasm, fii pozitiv în gândire (nu vei face doar o impresie bună, dar îți vei modifica și starea de spirit).
  7. Controlează-ți emoțiile – oamenii sunt atrași de căldură, entuziasm și încredere mai mult decât de furie, aroganță sau nerăbdare. Orice s-ar întâmpla în jurul tău, asigură-te că vei avea cel mai bun răspuns pentru ceilalți
  8. Sincronizare – asigură-te că tonul vocii, cuvintele și limbajul corpului spun același lucru. Consistența acestora oferă credibilitate și claritate mesajului tău.
  9. Folosește limbaj senzorial – ori de câte ori e posibil, poți să descrii anumite imagini, sunete, texturi, mișcări și sentimente pentru a adăuga un sens la ceea ce spui.
  10. Fii curios, deschis la minte și interesat – pune întrebări pentru a porni o conversație, pentru a stârni interesul celeilalte persoane cu privire la tine.
  11. Îmbracă-te pentru succes – găsește-ți un stil personal care reprezintă ceea ce ești si mesajul pe care îl transmiți despre tine.
  12. Tratează fiecare întâlnire cu încredere, ca și cum ar fi ultima. Pentru că sincer, nu știi când va fi următoarea.12 trucuri